Cum să-ți cureţi şi să îți întreţii încălțămintea din piele întoarsă

incaltaminte piele intoarsa

Chiar dacă mai sunt zile în care vara pare că se încăpăţânează să plece, trebuie să recunoaştem că ne apropiem de toamna autentică tot mai mult. Încetul cu încetul, soarele va deveni mai zgârcit la vedere, temperaturile vor mai scădea şi copacii îşi vor scutura toate frunzele arămii. Iar odată cu ei, şi noi vom renunţa la încălţămintea din sezonul cald, optând pentru cea potrivită anotimpului în care ne aflăm.


Noi, cei de la Originals, ne-am pregătit să întâmpinăm sezonul rece cu cele mai recente modele de tenişi, pantofi casual si sport, dar si ghete ce poartă semnătura celor mai faimoase şi îndrăgite branduri. Şi, pentru că anul acesta pielea întoarsă este materialul-vedetă în ceea ce priveşte încălţămintea, am decis să discutăm despre un subiect care te interesează foarte mult.


Cu toţii iubim pielea întoarsă graţie notei de rafinament pe care o conferă până şi unei perechi de tenişi, însă ştim cât este de pretenţioasă. Tocmai de aceea, avem pentru tine câteva ponturi care te vor ajuta să cureţi rapid încălţămintea din piele întoarsă şi să o întreţii, astfel încât să îşi păstreze frumuseţea cât mai mult timp.


Foloseşte o perie specială
Pentru că toamna plouă destul de des, există şanse foarte mari să îţi stropeşti tenişii ori pantofii casual din piele întoarsă. Pentru a-i curăţa, îţi sugerăm să foloseşti o perie rezistentă pentru a îndepărta petele de noroi , apoi o perie de nailon. Important este să periezi în direcţia în care sunt dispuse fibrele pentru a nu deteriora încălţămintea. În cazul în care nu ai o astfel de perie, poţi utiliza şi o periuţă de dinţi, însă mişcările trebuie să fie uşoare.


Apelează la o gumă de şters
Cine a zis că o gumă de şters poate fi atât de utilă? Ei bine, în cazul în care pantofii ori tenişii tăi din piele întoarsă au urme de praf, cea mai rapidă şi mai eficientă soluţie este să îi cureţi folosind guma de şters. Da, pare greu de crezut, însă aceasta chiar funcţionează. Pentru a nu produce alte deteriorări, este indicat să foloseşti o radieră albă sau una de culoare maro.


Achiziţionează un spray waterproof
Pielea întoarsă nu reacţionează prea bine în condiţii de umiditate ridicată, e drept, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunţi la să mai porţi încălţăminte din acest material atunci când plouă. Aşadar, pentru a o proteja, imediat după ce ai curăţat-o aplică o doză mică de spray rezistent la apă. Efectul se poate menţine chiar şi câteva luni.


Depozitează încălţămintea din piele întoarsă corespunzător
Aşa cum am mai spus, pielea întoarsă este destul de sensibilă şi trebuie să ai în permanenţă grijă de aspectul ei. Pentru a te bucura cât mai mult timp de articolele tale de încălţăminte din acest material trebuie să ai în vedere atât modul, cât şi spaţiul în care le depozitezi. Ca să eviţi decolorarea lor, e indicat să le fereşti de soare şi de umezeală. Noi îţi sugerăm să cureţi încălțămintea şi apoi fie să o înveleşti în hârtie albă sau în cearşaf simplu, fie să o pui într-un săculeţ din pânză.


Ce zici? Nu-i aşa că e simplu?

tenisi-barbati-vans-half-cab-vuc8h18-13429-1

Tenisi Vans Half Cab

ghete-barbati-dc-shoes-rd-grand-mid-se-adys100236-13448-1

Ghete DC Shoes RD Grand Mid SE

p713631-albastru-13418-1

Pantofi sport Caterpillar Modesto

About the Author: Originals

Povestea de succes Originals

Povestea de succes Originals a inceput acum in urma cu aproape un deceniu, pornind de la dorinta de a veni in intampinarea nevoilor clientilor de a-si defini si exprima stilul de viata, personalitatea, pasiunea si interesul lor pentru sport, diversitate si originalitate. Toate acestea transpuse intr-o noua identitate stilistica si sociala!

Am stiut din primul moment cat de importante sunt pentru clientul Originals autenticitatea, diversitatea si calitatea produselor pe care le cauta si de aceea am selectat, cu responsabilitate si dedicare, ca parteneri, doar acele branduri care respecta atributele cautate de clientii nostri.

Oferim clientilor nostri posibilitatea de a-si defini si reinventa permanent Stilul vestimentar si de a trai o experienta de cumparare online Surprinzatoare, adaptata cerintelor specifice si nevoilor acestora. Incurajam si sustinem creativitatea si exprimarea libera a Spiritului prin intermediul fiecarei alegeri stilistice a clientilor nostri si cautam permanent sa surprindem cele mai diferite ipostaze ale acestuia.

www.originals.ro

Lasă un răspuns